Deschidere an școlar 2019-2020

  Dragi elevi și părinți, vă așteptăm cu drag la festivitatea de deschidere a anului școlar 2019-2020, ce va avea loc în data de 1 septembrie 2019, la capela Liceului Internațional Integritas. Dumnezeu cu noi până ne vom vedea!

Read More

Vizita domnului Uba

În data de 23 februarie am avut parte de vizita domnului George Uba, fondatorul asociației pentru persoanele cu dizabilități „Ridică-te și umblă”. Noi, elevii de la liceul Integritas, am avut bucuria de a-l avea pe acest om deosebit cu noi de vineri seara până duminică dimineața, timp în care ne-a prezentat alte interpretări ale unor…

Read More

Misiunea Flori

Pe data de 1 martie, eu și încă șapte elevi am dăruit flori tuturor doamnelor și domnișoarelor din patru instituții publice: Primărie, Consiliul Județean,  Prefectură și Inspectoratul Județean. Am fost uimit de primirea caldă pe care doamnele, de obicei formale, ne-au făcut-o. Și dumnealor au fost plăcut surprinse, noi reprezentând o pauză binemeritată în programul…

Read More

Remedii naturale – materie și activitate practică

Materie teoretică în prima parte a zilei dar și activitate practică în unele după amieze, ajută la împlinirea idealului lui Dumnezeu pentru sănătatea noastră. Elevii clasei a noua își reamintesc noțiunile știute și învață lucruri noi despre hidroterapie, iar elevii de clasa a zecea încep să realizeze ce mult bine pot face stăpânind tehnica masajului.…

Read More

La Bacău

În data de 22 februarie am mers împreună cu câțiva profesori și colegi la Bisericile adventiste de Ziua a Șaptea din Bacău pentru a prezenta școala. Am ajuns acolo la ora 18:00. În acea zi de vineri, am prezentat subiectul adevăratei educații, care a continuat și a doua zi. Oamenii ne-au primit cu multă căldură…

Read More

Casa de copii „Sfântul Iosif”

Înainte de vacanța intersemstrială, ne-am pus deoparte o duminică pentru a călători, cât mai mulți dintre noi, la Casa de copii „Sfântul Iosif” din Odorheiu Secuiesc. Acolo locuiesc aproximativ 150 de copii, supravegheați de 5 călugărițe catolice și încă aproximativ 5 membri ai personalului auxiliar, într-o ordine și curățenie deosebită. Copii ne-au făcut o impresie foarte…

Read More

Primul voluntar „long-term”

Unul dintre primii voluntari la Integritas, domnul Otiniel Copos, a stat o lună la noi împreună cu soția dumnealui, ajutând în domeniul construcțiilor, tâmplăriei și altele. Entuziasmul dumnealui ne-a molipsit pe toți, dragostea pe care a arătat-o față de Biblie ne-a inspirat, iar elevii l-au îndrăgit foarte mult pe „domnul Oti”. Mulțumim din suflet pentru…

Read More

Împlinind nevoi

În fiecare joi, profesoara de Biblie Sânziana Constantin ia 2-3 elevi la casa unei familii de gabori care își doresc să învețe să citească, să scrie și să afle tot mai mult despre iubirea și puterea lui Dumnezeu. Dar și elevii, deveniți profesori pentru câteva ore, nu sunt mai puțin avantajați, deoarece în ei crește…

Read More

Începutul anului agricol 2019

Am început cu speranță, rugăciune și unitate noul an agricol. Am semănat semințe de primule, zambile, panseluțe și begonii pentru înfrumusețarea campusului și de asemenea semințe de ardei și vinete pentru producție. “Dimineața seamănă-ți sămânța și până seara nu lăsa mâna să ți se odihnească, fiindcă nu știi ce va izbuti: aceasta sau aceea sau…

Read More

Ședință cu părinții elevilor clasei a 9-a

Joi, 31 ianuarie, profesorii și părinții elevilor de clasa a noua ne-am întâlnit pentru o trecere în revistă a primului semestru. Am privit elevii și evenimentele petrecute în acest interval de timp din ambele perspective: cea de acasă, văzută de părinți prin ochii adolescenților, și cea de la fața locului, a profesorilor. Am “făcut schimb”…

Read More