Login Înregistreazǎ-te

Felipe

6 zile în urmă

Mai multe excursii decât crezi

 Viața la Integritas ar putea părea grea, dacă știi ce e acela vocațional. Ai putea zice: ,,Nu vreau doar muncă”. Însă haide să îți deschid o fereastră nouă cu privire la ieșiri, excursii, drumeții etc.  

 Mult așteptata iarnă!

   Vreau să încep prin a-ți spune că iarna este anotimpul meu preferat, mai ales la Integritas, așa că dă-mi voie să îți spun de ce!? 
   În primul rând, nu ai idee cât de fain este atunci când staff-ul anunță că vom merge la patinoar. Consider că patinoarul este una dintre activitățile preferate ale elevilor. Și nu cred că mă îndoiesc, deoarece este o experiență faină atunci când ne strângem câte 40-50 de elevi și mergem „La balon”, așa cum îi spunem noi.


   În al doilea rând, excursiile la schi. Probabil că aceasta este una dintre cele mai așteptate excursii din întregul an școlar. O excursie cu clasa la schi, crede-mă, nu o vei uita prea curând. 

La Vatra Dornei, la schi

Ieșiri mai comune

   Trecând de partea entuziasmantă de iarnă, fii sigur că nu suntem sălbatici. Și de ce am spus asta? Păi, nu vreau să te gândești că noi mâncăm doar ceea ce ni se oferă la cantină timp de 10 luni, ci fii sigur că vor fi muuulte ocazii în care vei merge în oraș la o pizza și după aceea la o plimbare prin cetate, evident, ca să se așeze mâncarea.

 Visele devin realitate...

   Ei bine, așa cum spune și subtitlul, nu te-ai aștepta la ceea ce îți voi spune eu acum. Visezi să mergi în Italia? Îți dorești să ajungi în Viena? Sau poate vrei cândva să mergi în Turcia!? Ei bine, pregătește-ți bani pentru că ai toate șansele ca să ajungi pe acolo. La finalul anului școlar, fiecare clasă își planifică, cu săptămâni bune înainte, unde să meargă. Fiecare clasă, în ultima săptămână în care ar trebui să facem ore, avem oportunitatea de a merge în cea mai faină excursie EVER!   

Budapesta, iulie 2025

 Te crezi sportiv?

   Care este cel mai lung traseu făcut de tine cu bicicleta? Ei bine, sper că eu ți-am întrecut recordul deoarece într-o zi de duminică aveam un plan împreună cu clasa mea de a face un traseu cu bicicletele. Inițial nu a știut nimeni cam cât de lung va fi, însă am rămas șocați de faptul că am reușit  să pedalăm 35km! Așa că te așteptăm și pe tine la o mică mare plimbare.

 WOOOW, GRATIS???

   Hai să îți mai spun câteva vorbe și te las să citești și blogurile celorlalți colegi de-ai mei. Well, well, well. Da! O excursie gratis! Poate te întrebi, cum să mergi într-o excursie fără să plătești nimic!? Păi, Mr Mihai ne iubește cu adevărat, însă îl iubește și pe Dumnezeu! Așa că, după un timp de gândire, a ajuns la concluzia că pentru mântuirea noastră merită să pună o sumă de bani la bătaie și să facă rost de o excursie gratis pentru elevi, însă este gratis doar din punct de vedere financiar, deoarece în schimbul acestei ieșiri are o singură condiție, să citim un minimum de 300 de pagini din cărțile scrise de Ellen White. Nu e greu, așa-i?

Excursie gratis la Timișoara

   Ei bine, ce să îți spun? Cu toate că da, și lucrăm, și învățăm, nu-i bai, avem și ieșiri pe cinste!


Discuții

Conectează-te pentru a posta un comentariu
Niciun comentariu postat