Estera Moisei
•4 zile în urmă
Mai mult decât ore academice

Liceul Internațional Integritas nu este un liceu ca oricare altul. Aici, pe lângă materiile obișnuite, avem vocațional, care ne ajută să ne descoperim talentele și să învățăm lucruri care chiar ne plac. Fiecare elev e încurajat să se dezvolte nu doar la învățătură, ci şi ca persoană.
E un loc unde te simți în siguranță, unde profesorii îți vor binele şi unde prietenia şi respectul contează cu adevărat.
Cum este programul de vocațional într-o zi obişnuită?
Ziua începe destul de devreme pentru noi, cei care stăm în cămin. După ce ne trezim, avem un moment special în care facem altarul de dimineață. Acesta ne ajută să ne liniştim şi să ne pregătim sufleteşte pentru ziua ce urmează. Apoi ne pregătim fiecare pentru activitățile zilei: unii se pregătesc pentru vocațional, iar alții pentru orele de curs. La ora 07:30 începe micul dejun, care durează până la 08:10. După ce mâncăm, între 08:10 şi 08:30 avem teorie vocațională, unde învățăm lucruri importante legate de viață. După teoria de vocațional, toți mergem la locul de muncă unde am fost repartizați pentru săptămâna respectivă. Acolo lucrăm timp de aproximativ trei ore, practicând ce am învăţat şi dezvoltându-ne abilitățile. Acest program ne ajută să ne formăm nu doar ca elevi, ci şi ca oameni pregătiți pentru viață. Ziua continuă apoi cu orele academice şi alte activități, dar vocaționalul rămâne o parte importantă care ne învață sa fim responsabili şi ne oferă experiențe utile.
Teorie Vocațional
De luni până joi avem teorie vocațională, unde învățăm atât lucruri practice pentru viață, cât şi spirituale. Aflăm informații importante despre ceea ce vrea Domnul de la noi, ca tineri. Totodată, învățăm şi lucruri legate de supraviețuire, care ne vor fi foarte utile în viață. Aceste lecții ne ajută să fim pregătiți atât fizic, cât şi sufleteşte pentru orice situație.
Câte grupe sunt şi cum suntem separați?
La vocațional, elevii sunt împărțiți în mai multe grupe. De obicei, în fiecare an sunt formate câte două grupe. Acestea sunt organizate astfel încât una dintre ele lucrează dimineața, iar cealaltă după-amiaza.
Câte vocaționale sunt?
La Liceul Internațional Integritas există mai multe vocaționale, iar fiecare are un rol important în dezvoltarea noastră. Printre acestea se numără:
- agricultura, unde lucrăm în solarii şi învăţăm cum să îngrijim plantele
- administrația (îngrijirea campusului)
- tâmplăria
- construcțiile
- reparațiile auto
- croitoria
- bucătăria şi cantina, unde învăţăm să gătim şi să ajutăm la pregătirea meselor
- vocaționalul media, unde elevii se dezvoltă şi creează video-uri care sunt postate pe paginile de socializare ale liceului
- misiune, unde grupuri de copii merg în diferite locuri pentru a face misiune
- curat cămin, unde câte un elev e responsabil pentru curățenia din căminul lui
Pe lângă acestea, mai sunt şi alte vocaționale, toate având scopul de a ne ajută să învăţăm lucruri practice, să fim responsabili şi să lucrăm bine în echipă.
Cum suntem repartizați? Când?
Repartizarea la vocațional se face în fiecare săptămână, prin rotație. Asta înseamnă că suntem schimbați dintr-un loc în altul, ca să învăţăm cât mai multe lucruri şi să avem experiență în mai multe domenii. Lucrăm de duminică până joi, iar în fiecare zi avem câte 3 ore de vocațional. Astfel, avem un program stabil, dar şi variat, care ne ajută să ne dezvoltăm atât practic, cât şi personal.
Cu cine lucrăm?
La fiecare vocațional lucrăm alături de un instructor sau un profesor care ne coordonează şi ne arată ce avem de făcut. Ei sunt ca niște mentori pentru noi-- ne învață pas cu pas cum să lucrăm corect, ne răspund la întrebări şi ne încurajează. Nu doar că muncim, dar învățăm şi lucruri utile care ne pot ajuta şi mai târziu în viață. Atmosfera este prietenoasă şi ne simțim susținuți în tot ce facem.
Care este timpul în care lucrăm?
Timpul în care lucrăm la vocațional diferă în funcție de grupă. Grupa de dimineață are program între orele 08:30 şi 11:30, iar grupa de după-amiază lucrează de la 14:00 până la 17:00. Astfel, toți avem parte de același număr de ore, dar la momente diferite din zi. Programul este gândit astfel încât să fie
echilibrat şi să ne putem concentra bine pe ceea ce avem de făcut.
Descrierea vocaționalelor pe care le avem
Vreau să descriu câteva dintre vocaționalele care mi-au plăcut cel mai mult.
Bucătăria este vocaționalul meu preferat, pentru că acolo am învățat multe rețete sănătoase, dar şi remedii naturale pentru diferite probleme de sănătate. În plus,
am legat prietenii frumoase cu personalul de la bucătărie, care ne-a învățat cu răbdare şi ne-a încurajat. Misiunea este un alt vocațional special. Aici te dezvolți mult ca persoană - devii mai deschis, capeți curaj să vorbești cu oamenii şi ai ocazia să trăiești experiențe cu Dumnezeu. Poți să asculți
poveștile altora şi să înveți din ele. La administrație te dezvolți fizic, pentru că faci ordine prin tot campusul, iar fiecare zi e diferită - nu te plictisești niciodată.
Mai sunt multe alte vocaționale interesante, dar pentru a le descoperi pe toate, te provoc să vii chiar tu şi să le vezi cu ochii tăi!
Norme sau muncă liberă?
La vocațional, cum lucrăm depinde mult de situație. Uneori ni se pun norme, ca să învăţăm să fim responsabili şi să nu pierdem timpul. Alteori, coordonatorul ne lasă să lucrăm mai liber, mai lejer, fără presiune, ca să ne simțim bine şi să învăţăm în ritmul nostru. Așa că, depinde cum e ziua şi ce avem de făcut.
Orarul din vară
Când vin zilele caniculare şi trebuie să lucrăm în solar, nu putem lucra după-amiază prea mult, pentru că este prea cald. De fapt, nici dimineața nu putem sta în solar, de obicei doar până în jurul orei 11, pentru că soarele deja încălzește foarte tare. În ultimele săptămâni de școală, când este foarte cald, ne trezim devreme, la ora 05:45. Ne pregătim şi apoi mergem cu toții în fața capelei, unde coordonatorul ne spune un gând bun pentru începutul zilei, ne rugăm împreună, iar la ora 06:00 începem munca. Astfel, lucrăm când e mai răcoare.
Ești liber să faci ore în plus? Care este recompensa? Cum le poți folosi în timpul școlii?
Da, din fericire, poți să faci ore în plus oricând dorești. Iar partea interesantă e că aceste ore nu se pierd! De exemplu, dacă ai lucrat mai mult timp de câteva săptămâni şi simți nevoia să te odihnești, poți folosi acele ore ca să-ți iei o zi liberă. Aceste ore chiar ne ajută să avem şi timp de odihnă atunci când avem nevoie. Dar cum rămâne cu recompensa? Ei bine, dacă faci ore în plus şi nu le folosești în timpul anului, la final vei fi răsplătit pentru ele- vei fi plătit şi vei putea să-ţi faci nişte bănuţi. Aşa că fie că ai nevoie de odihnă, fie că vrei să economiseşti, orele în plus chiar merită! (O spun din propria mea experiență.)
Caietul de vocațional - responsabilitate în fiecare săptămână
Poate ai crezut că la vocațional scapi de teme sau responsabilități, dar surpriză: avem şi aici ceva important - caietul de vocațional! Fiecare elev din şcoală are un astfel de caiet, în care trebuie să scrie în fiecare săptămână orele pe care le-a lucrat. La final, trebuie să le semneze instructorul coordonator cu care ai lucrat. Dacă nu o faci la timp, acele ore se taie şi vei avea ore în minus, pe care va trebui să le recuperezi. În plus, în acest caiet scriem şi notițele din teoria vocațională, ca să rămână totul organizat. Poate părea o responsabilitate în plus, dar ne ajută să fim mai serioşi şi mai disciplinați - şi până la urmă, chiar asta e una dintre lecțiile importante de la Integritas.
Experiența mea personală cu cluburile practice
Ei bine... să începem cu începutul. În momentul acesta termin clasa a X-a, dar hai să ne întoarcem pentru câteva secunde în clasa a IX-a, ca să înțelegi cu adevărat prin ce am trecut. Eu am crescut la ţară şi nu mi-e ruşine deloc să spun asta. Dimpotrivă, sunt recunoscătoare! Acolo am avut ocazia să muncesc în grădină, cu animalele, în gospodărie şi în multe alte părți ale casei. Aşa că, atunci când am venit la Integritas, eram sigură că nu voi avea probleme cu munca de aici. Aveam ,,baza muncii", cum s-ar spune. Dar ce crezi? N-a fost chiar aşa cum mă aşteptam. Primele săptămâni au fost frumoase, totul părea simplu, dar pe măsură ce timpul trecea, m-am trezit că încep să mă plâng din orice, să mi se pară greu, să obosesc tot mai uşor şi chiar să-mi doresc să plec acasă.
Când am trecut în clasa a X-a, mi-am făcut o promisiune: că nu voi mai fi atât de plângăcioasă şi că voi munci cât pot eu de bine. Voiam să fac mai multe ore, să nu mă mai plâng şi să învăț să apreciez ceea ce fac. Şi ştii ce? Am reuşit!
Anul acesta a fost mai uşor pentru mine, şi nu pentru că munca s-a schimbat, ci pentru că eu m-am schimbat. Am început să gândesc altfel, mai cutezător. Pentru că, sincer, dacă te plângi mereu şi lucrezi cu jumătate de inimă, nu vei ajunge nicăieri.
Dar ce m-a motivat cu adevărat? Părinții mei. Ei muncesc foarte mult. De fapt, ei au muncit toată viața lor, din greu, şi încă muncesc şi acum, zi de zi, ca să mă întrețină pe mine şi pe frații mei. Gândeşte-te un pic: chiar dacă sunt obosiți, chiar dacă nu au chef, ei tot merg la muncă, pentru mine. Aşa că, de fiecare dată când voiam să renunţ, când mi se părea că e prea greu sau că „nu am chef", îmi aduceam aminte de ei. Şi în inima mea îmi spuneam:„ Dacă ei pot, şi eu pot." Ei sunt modelul meu. Pentru mine, sunt o motivație puternică, pentru că m-au învăţat ce înseamnă hărnicia, responsabilitatea şi dragostea care se arată prin fapte, nu doar prin vorbe.
Aşa mi-am schimbat modul de a vedea lucrurile. Dacă şi tu ai aceeaşi problemă, te încurajez să-ţi pui un scop pentru ceea ce faci sau să-ți alegi o persoană care te inspiră. Va funcționa! Dacă eu am reuşit să mă schimb, poți și tu! Acum, când merg acasă, nu mai muncesc doar pentru că trebuie, ci pentru că îmi place, şi pentru că e frumos să fii harnic, pentru că îi respect pe ai mei şi pentru că înțeleg că munca face parte din cine sunt eu.
Și nu uita: nu eşti niciodată singur(ă), nici măcar în cele mai grele momente. Dumnezeu este acolo cu tine, te întăreşte şi te ajută să mergi mai departe.
„Pot totul în Hristos care mă întăreşte.”- Filipeni 4:13
Discuții
Conectează-te pentru a posta un comentariu