Login Înregistreazǎ-te

Coman Lorena

3 zile în urmă

O zi specială

„Pentru toți aceia care primesc Sabatul ca un semn al puterii creatoare și răscumpărătoare a lui Hristos, el va fi o desfătare. Văzându-L pe Hristos în Sabat, ei se desfată în El. Sabatul îi îndrumă către lucrările creațiunii, ca o dovadă a marii Lui puteri de a mântui. În timp ce ne atrage atenția către pacea Edenului care a fost pierdută, Sabatul ne vorbește despre pacea restabilită prin Mântuitorul. Fiecare lucru din natură repetă chemarea Lui : ,Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă.’  (Matei 11:28) ” Tragedia veacurilor, p. 289

Care este cea mai deosebită zi la Integritas?

Sabatul este cea mai deosebită zi la Integritas. Pe lângă faptul că în Sabat avem mai multe ocazii să ne întâlnim cu Prietenul nostru, Isus, parcă totul devine mai deosebit, de la mâncare, la timpul petrecut împreună, începând de vineri seara la apus până chiar după apusul soarelui de Sâmbătă seara. Capela devine un loc plin de viață. Toată lumea, de la mic la mare, simte binecuvântare fiecărui moment petrecut acolo. În fiecare Sabat, Marele nostru Dumnezeu se îngrijește de sufletele noastre trimițându-ne mesaje în diferite moduri. De obicei avem sabate ”normale”, să zicem așa, plănuite de comitetul bisericii noastre, format chiar și din colegi de-ai noștri împreună cu câțiva membri ai personalului. Ei se ocupă să avem pe cineva care să ne vorbească. Uneori mesagerul nostru este cineva din personalul școlii, alteori avem un invitat special. Dar avem și sabate ”altfel”. De exemplu, o data pe an, comitetul bisericii organizează un weekend ”Purity” cand subiectul tuturor mesajelor de la capelă e puritatea si alte subiecte legate de luptele tinereții. Alte sabate speciale sunt sabatele clasei cand, pe rând, fiecare clasă organizează toate serviciile divine. Iar un sabat cu totul special, și foarte important e sabatul când are loc botezul. În fiecare an, o parte din colegii mei aleg să se predea lui Dumnezeu, iar sabatul botezului e dedicate în întregime lor. De vineri seara, ei primesc încurajări prin poezii sau cântări dedicate lor de colegi, prieteni sau familie, iar Sâmbătă au ocazia să își facă publică mărturisirea de credință prin actul botezului. Astfel, în fiecare Sabat avem ocazia să ne întărim relația noastră de prietenie cu Isus prin tot ce se desfășoară la capelă. 

Tradiții din Sabatele noastre

De-a lungul timpului, în programul Sabatelor noastre s-au format niște așa numite tradiții. Una din ele este încadrată în programul de vineri seara. În fiecare vineri seara când ne adunăm la capelă începem prin a cânta ceva împreună. Iar înainte ca serviciul divin să înceapă avem un moment special când, timp de aproximativ 5 minute, toată lumea are ocazia să meargă la cine vrea, să-I ofere o îmbrățișare și o urare de Sabat. În ocaziile de Sfânta Cină aceste pot fi de asemenea momente de cerere de iertare și de refacere a relațiilor. Sunt niște momente foarte prețioase care fac ca inima tuturor să se încălzească și să se deschidă la Cuvântul Domnului parcă mai ușor. 

O altă tradiție mult îndrăgită la Integritas este legată de apusul soarelui. Oricând avem ocazia, cu toții ne bucurăm să petrecem acest moment la cel mai înalt punct al campusului--între cele două cămine de băieți de pe deal. De acolo se vede toată splendoarea celor mai frumoase apusuri de soare, pe care vă spun eu că nu le găsiți niciunde mai frumoase decât la Integritas. În altă patre dacă te uiți vezi dealurile peticite, satele din vale, iar deasupra tuturor munții maiestuoși. Toate îți inspiră cea mai sfântă reverență pentru Creator. Iar în această stare de spirit încheiem noi Sabatul, ziua Creatorului, cântând împreună, ascultând un cuvânt din scripturi, rugându-ne, încheind cu tradiționalul Family. 

„Family, we are family, Jesus is our God,
And I’m so glad He brought us all together, 
And I’m so glad that the Father is our God.”

Cum ne folosim timpul liber din Sabat?

În pauza dintre serviciile divine de Sâmbătă avem mai multe opțiuni de activități cu care să ne ocupăm timpul. În capelă, de cele mai multe ori, se adună o grupă de suflători începători sau mai avansați care repetă conduși de tatăl unuia dintre colegii mei. Aici, cei care nu au avut ocazia până acum, pot să-și descopere talentul muzical și pot să învețe să cânte la instrumente de suflat. Personal, am mai mulți colegi care au început să cânte doar de când au venit aici ți pot să spun că într-adevăr au învățat, chiar au făcut progrese. Ei mai cântă după-amiaza la servicii divine de fiecare dată când învață vreo piesă nouă. Dacă nu sunt repetiții la capelă ea devine un loc liniștit unde poți să meditezi ți să citești in pace. De asemenea, de câteva ori am avut și grupă de studiu în sabat după-amiază în care am dezbătut subiecte de interes comun cum ar fi sărbătorile Vechiului Testament sau cum să dovedim cu Biblia că Ellen White este un profet al lui Dumnezeu. 

Pe lângă aceste activități, o parte dintre noi aleg să folosească pauza pentru a se odihni, iar alții aleg să facă o plimbare în natură. Din fericire, campusul nostru este localizat în mijlocul naturii. Pădurea este in spatele nostru. Dealurile înverzite sunt un loc perfect pentru un picnic cu prietenii. Păsările care Îl laudă pe Dumnezeu prin ciripitul lor ne îndeamnă și pe noi să facem la fel.  Căprioarele și iepurașii zburdă liberi și își iau curaj chiar să intre în campus să se plimbe prin livezi. Astfel, timpul petrecut in natură in Sabat e ca un fel de a evada din lumea aceasta si de a ne conecta cu Creatorul prin creația Lui. 

Experiența mea

Personal, pentru mine Sabatele la Integritas sunt preferatele mele. Sunt altfel. Mai pline de viață. Cred că se datorează in mare parte faptului că biserica noastră este formată mai mult din tineri. Dar ceea ce îmi place cel mai mult in sabatele de la Integritas este faptul că pot să petrec timpul in natură. Anul trecut am organizat cu clasa chiar și un serviciu divin in pădure. A fost inedit. 

Anul acesta, într-un sabat, eu cu prietenele mele am luat mâncare de la cantina in caserole si am pornit cu rucsacurile in spate sa căutăm un loc pentru picnic. Pe măsură ce mergeam, am trecut pe lângă un grup de copăcei și când ne-am uitat mai atente am văzut că sub ei se întindea un covor perfect de iarba. Parca era rupt dintr-o poveste cu zâne. Copăceii ne țineau umbră iar iarba era foarte confortabilă, numai buna de pus păturică. Razele soarelui se furișau printre crengile copacilor. Așa ca ne-am așezat și ne-am bucurat de mâncare împreună.

Într-un alt Sabat am luat iarăși păturile să ne ducem pe un deal, din nou, sa facem un picnic. In timp ce ne îndreptam spre locul ales pentru picnic, ce să vezi? Am dat de un pui de căprioară ascuns in iarba înaltă stând nemișcat. Era așa drăguț! Pe drum și mai târziu in timp ce stăteam la soare pe păturică discutam despre cum va fi în ceruri când vom puteam să ne jucam cu pui de căprioară și cu toate celelalte animale și vom putea să petrecem mai mult timp împreună. Ce frumos va fi! Am simțit cum, prin natură, Dumnezeu ne atrăgea tot mai mult către El și ne dădea dor de cer, de o viață mai bună alături de Isus. 

Mereu aștept cu nerăbdare Sabatele. Cred că după ce ați citit mai sus puteți vedea de ce. Dar cel mai mult aștept „Sabatele” pe care le vom serba cu toții împreună in Împărăția lui Dumnezeu o veșnicie. 

„Cei izbăviți de Domnul se vor întoarce şi vor merge spre Sion cu cântece de biruinţă. O bucurie veşnică le va încununa capul, veselia şi bucuria îi vor apuca, iar durerea şi gemetele vor fugi!” Isaia 35:10


Discuții

Conectează-te pentru a posta un comentariu
Coman Lorena

Coman Lorena

3 zile în urmă

Nice blog! Keep it going!